Se povesteste ca doi calugari, unul tanar si altul batran mergeau impreuna pe o carare noroioasa. Se intorceau la manastirea lor. Pe drum au trecut pe langa un parau involburat de ploaia ultimelor zile. Intalnesc o femeie tanara, nepuntincioasa, asteptand pe mal, ca cineva sa o ajute sa treaca paraul involburat. Drept care ii roaga pe cei doi calugari sa o treaca in brate dincolo.
Cel tanar se codeste, ca ea e femeie, ca nu se cuvine, ca el e smerit… Calugarul batran, fara sa stea pe ganduri, a luat-o in brate voiniceste, o traverseaza paraul si o pune delicat jos pe celalalt mal. Cei doi isi continua drumul in tacere, cel batran cufundat in rugaciuni, iar cel tanar vizibil iritat de intamplare. De la o vreme, calugarul tanar, scandalizat, ii cere explicatii calugarului batran pentru ceea ce el percepea ca fiind o abatere grava de la normele lor de conduita.
– Cum ai putut s-o iei in brate pe aceea femeie tanara si frumoasa? Nu mi se pare demn de comportamentul unui calugar.
Initial, batranul mai ca nu-si amintea despre ce e vorba. Cand a priceput, s-a luminat la fata, a zambit si i-a raspuns:
– Eu am pus-o demult jos. Tu continui s-o duci in brate.
