Mereu asociem notiunea de infinit cu marimea universului. De parca ar fi o compatibilitate ce merge pana la identificare. Sa fie chiar asa? Este universul infinit? Ce intelegem prin univers?
Stim cu siguranta ca universul se extinde. El se afla in expansiune incepand de la acel “bing-bang” initial. Asta inseamna ca universul are o margine care se tot deplaseaza, cel putin luand ca punct de reper centrul. Ce forma dimensionala are? Probabil o sfera, dar nu neaparat. Asadar, avand o margine inseamna ca are si unde sa se extinda. Asta inseamna ca universul nostru “material” este finit, si se extinde in ceva, care poate fi tot asemeni unui univers. Am spus universul nostru “material”, mai corect este univers energetic. Materia este energie.
Sa presupunem ca luam un mijloc de transport si ajungem la marginea universului energetic. Se pune si problema vitezei de deplasare a acelui vehicul. Ajungand ipotetic la margine… ce facem acolo? Putem trece dincolo? Mi se da voie sa ies dincolo? Ce se afla dincolo? Ceva se afla, deoarece universul are unde sa se extinda. Adica universul nostru este intrun alt univers mai mare. O fi acesta infinit? Nu. Datorita exact aceluiasi principiu. Ajungem la concluzia ca indiferent cate “universuri” exista, totul este finit… are o marime.
Neexistand infinit, tot acest super-univers se afla undeva, poate sta pe ceva… In mana Domnului? Dar Dumnezeu unde e? In universul nostru energetic sau in cel in care ne extindem.
EL este peste tot si in toate.
“La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu.” Ioan 1:1
